Titus Andronicus

de William Shakespeare

Versiunea scenică: Charles Muller și Andreas Wagner

Traducerea: Ana Mureșanu și Andrei Bogdan Stolnicu

Regia: Charles Muller

Scenografia: Dragoș Buhagiar

Dramaturg: Andreas Wagner

Video design: Alexandru Condurache

Muzică originală: Gabriel Bassarabescu

Asistent scenografie: Gabriela Badina și Vladimir Iuganu

Asistent regie: Irina Crețu

Distribuția:

Călin Chirilă

Cosmin Maxim

Ionuț Cornilă

Daniel Busuioc

Andrei Sava

Dumitru Georgescu

Vlad Ștefancu

Radu Homiceanu

Alexandru Horga

Emil Coșeru

Ștefan Molnar

Daniel Popa

Dumitru Năstrușnicu

Horia Veriveș

Radu Ghilaș

Petronela Grigorescu

Ada Lupu

Georgeta Burdujan

Sara Tayari

Alin Zara

Ioana Ivănescu

Marina Munteanu

Sorana Eșanu

Georgiana Florea

Mihai Jinga

Andreea Andrei

Marian Zaharia

Iustin Căuneac

Alexandru Gușă

Ștefan Ursachi

Nicolae Andonesei

Foto: Odin Moise

Nerecomandat persoanelor sub 16 ani

durata: 2 ore (fără pauză)

„Titus Andronicus este o piesă de teatru cu 16 crime, dintre care 12 sunt reprezentate pe scenă, cu 4 mutilări îngrozitoare ale membrelor, un viol (ori 2 sau 3, în funcţie de cum socotiţi), o moarte prin ardere de viu, cel puţin un caz grav de boală psihică şi un caz de canibalism – în medie, 5,2 atrocităţi în fiecare act sau 1 caz de cruzime la 97 de replici. În acest mod s-ar transmite esenţa piesei sau dacă doriţi să o formulăm altfel: aşa se comportă, de fapt, omul, atunci când îşi permite să dea frâu liber voinţei sale libere.

Tânărul Shakespeare ne conduce într-o lume cu modele de conduită arhaice şi arhetipale, condiţionate de pierderea normelor juridice, morale şi etice; faptul de a privi dincolo de perspectiva noastră personală ne va confirma că brutalitatea, cruzimea, răzbunarea, corupţia şi abuzul de putere sunt transformate într-o banalitate a cotidianului şi sunt considerate drept o realitate aproape firească.

Piesa de faţă nu se pretează interpretărilor psihologice, iar acumularea treptată a cruzimilor pare mult prea neverosimilă. Faptul că atrocităţile ţin atât de latura odioasă a omului, cât şi de cea fascinantă a acestuia, îi conferă un farmec aparte piesei şi reprezentării acesteia pe scenă.

Şi să nu uităm: Shakespeare nu este niciodată corect din punct de vedere politic!”

(Charles Muller/Andreas Wagner)