OraÅŸ aÅŸezat pe drumul mare de comerÅ£ cu Polonia, cu Rusia ÅŸi cu ţările germane, era firesc ca între zidurile IaÅŸului să poposească – alături de negustori, cărăuÅŸi, emisari de la curÅ£ile străine, misionari ÅŸi mulÅ£i aventurieri – ÅŸi trupe care aduceau menajerii, circuri, panorame ÅŸi spectacole de teatru. La sfârÅŸitul secolului al XVIII-lea ÅŸi începutul secolului al XIX-lea erau tot mai numeroÅŸi feciorii de boieri ce mergeau să înveÅ£e în FranÅ£a, Germania sau Italia. Acolo făceau cunoÅŸtinţă cu teatrul cult aflat la mare cinste. Moda se întinde, ÅŸi întâiul animator al vieÅ£ii artistice ÅŸi culturale din Moldova, Gheorghe Asachi, joacă, ajutat de „diletanÅ£i” din familiile Ghica ÅŸi Sturza, cea dintâi piesă în limba română, "Mirtil ÅŸi Hloe", pastorală într-un act prelucrată după Gessner ÅŸi Florian.

              După primul spectacol în limba română dat de Gheorghe Asachi în casele boierului Ghica, spectacolele trupelor străine (italiene, franceze, ruseÅŸti) se dădeau în săli special amenajate.”Prima dintre acestea a fost cea amenajată în casele din această zonă ale boierului Lascarachi Agachi, zis ”Talpan”, în 1812 de către italianul Gaetano Magi” (N. A. Bogdan – OraÅŸul IaÅŸi, ediÅ£ia a II-a, 1913).  

              În 1832 ”... o altă trupă franÅ£uzească de comedii ÅŸi vodeviluri soseÅŸte în IaÅŸi sub direcÅ£ia a doi fraÅ£i Fouraux ÅŸi, negăsind sălile de teatru clădite de Magi, preface în teatru casa doctorului Peretz din strada Goliei. Sala de teatru activa sub firma ”Théâtre de varieté”. Pe scena acestui teatru, în 10 aprilie 1834, Gheorghe Asachi a organizat spectacolul în limba română intitulat "Serbarea păstorilor moldoveni", în care „actorii” erau Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Matei Millo, Mihail Kogălniceanu, Al. Mavrocordat, N. Docan, Scarlat Vărnav ÅŸi alÅ£i fii de boieri.

              Tot în acest ”Théâtre de varietés” s-au dat primele spectacole ale Teatrului NaÅ£ional IaÅŸi, înfiinÅ£at în 1840, sub direcÅ£iunea lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri ÅŸi Mihail Kogălniceanu (conducerea trupei româneÅŸti: Costache Caragiali), până în 22 decembrie 1846, când a fost inaugurată noua sală a Teatrului cel mare de la Copou, în casa boierească a lui Mihail Sturza, trecută acum în proprietatea Epitropiei Spitalului Sf. Spiridon din IaÅŸi.

              În stagiunile următoare, trupa românească trece prin schimbări de fond ÅŸi de formă, are idei progresiste, actori patrioÅ£i, scriitori care sprijină miÅŸcarea revoluÅ£ionară. Stagiunile 1849-1850 ÅŸi 1851 ÅŸi 1852 sunt stagiunile triumfului lui Matei Millo, însă după succesele strălucite apar dificultăţi de ordin administrativ (dese schimbări ale conducerii), ori social (epidemia de holeră). Din 1866, Guvernul acordă o subvenÅ£ie de 50 000 lei Primăriei din IaÅŸi care e obligată să ia asupra ei întreaga administraÅ£ie a Teatrului moldovenesc, însă rezultatele slabe hotărăsc numirea unui director profesionist în persoana actorului N. Luchian care angajează, pe lângă actorii ieÅŸeni, trupa bucureÅŸteană a lui Mihai Pascaly. 

              ExperienÅ£a de viaţă teatrală a celor trei teatre naÅ£ionale – IaÅŸi, BucureÅŸti ÅŸi Craiova – a făcut ca în perioada 1877-1878 să se ajungă la legiferarea transformării teatrelor în Societăţi dramatice. 

              Urmează o perioadă de căutări în privinÅ£a repertoriilor care să corespundă menirii de Teatru NaÅ£ional  socotit drept o ÅŸcoală a limbii, a îndreptării moravurilor ÅŸi a instruirii unor segmente cât mai largi de public.

Istoria noii clădiri 

               Istoria clădirii Teatrului NaÅ£ional din IaÅŸi, care din 1956 primeÅŸte numele poetului ÅŸi omului de teatru Vasile Alecsandri, este legată de un eveniment mai puÅ£in fericit – distrugerea vechiului Teatru de la Copou în urma unui incendiu devastator, în noaptea de 17 spre 18 februarie 1888.

              Demersurile pentru construirea noului teatru au durat până în 1894 când, datorită stăruinÅ£elor primarului, ale Consiliului comunal, precum ÅŸi ale deputatului Miltiade Tzoni, este aprobat contractul cu arhitecÅ£ii vienezi Fellner ÅŸi Helmer care „până astăzi au zidit mai bine de douăzeci de teatre care sunt modele de bun gust ÅŸi de bună orânduire”: Viena, Praga, Odessa, Mainz, Hamburg, Oradea,  Darmstadt, Budapesta, TimiÅŸoara, Augsburg, CernăuÅ£i, Carlsbad, Fiume, Pressburg, Szegedin, Cluj sau Berlin. 

              ExecuÅ£ia construcÅ£iei a fost încredinÅ£ată unei societăţi bucureÅŸtene, iar uzina electrică ÅŸi cea termică au fost realizate de o societate berlineză. De notat că de la uzina electrică s-au alimentat primele instalaÅ£ii de iluminat public din IaÅŸi (iluminatul PieÅ£ii Teatrului cu 12 lămpi electrice cu arc voltaic) care constituie începutul electrificării oraÅŸului IaÅŸi. Lucrările de construcÅ£ie durează doi ani ÅŸi, în 1896, la 2 decembrie, în cadrul unei impresionante ceremonii culturale, are loc solemnitatea predării cheilor primarului Nicolae Gane.              

              Programul serbărilor de inaugurare derulat în zilele de 1 ÅŸi 2 decembrie a cuprins „Uvertura NaÅ£ională” de Flechtenmacher, vodevilurile „Muza de la Burdujeni” de Costache Negruzzi ÅŸi „Cinel-cinel” de Vasile Alecsandri ÅŸi comedia în versuri „Poetul romantic” de Matei Millo. Venitul primei seri a fost distribuit săracilor din IaÅŸi, iar venitul seratei a doua a revenit artiÅŸtilor Societăţii dramatice din IaÅŸi.                                            

Arhitectura

              Sala Mare cu 740 de locuri organizată în stal, loje ÅŸi balcon impresionează prin rafinamentul, fantezia ÅŸi somptuozitatea ornamentelor de inspiraÅ£ie barocă ÅŸi rococo, fie că este vorba despre reprezentările sculpturale sau picturale.

              Cele 1418 lămpi electrice ÅŸi candelabrul cu 109 becuri din cristal de VeneÅ£ia luminează un teatru cu o personalitate arhitectonică unică. 

              Cortina principală, pictată de maestrul vienez Lenz ÅŸi terminată de unul din discipolii săi, este concepută sub forma unei alegorii a vieÅ£ii cu cele trei vârste în plan central, la dreapta fiind imaginată simbolic Unirea Principatelor; partea stângă, pictată de ucenicul lui Lenz este diferită de rest prin stil ÅŸi culoare.

              Plafonul ÅŸi cortina de fier (sau de incendiu) au fost pictate de Alexander Goltz. Cortina de fier prezintă motive ornamentale dispuse simetric, iar plafonul – adevarată operă de artă – a avut ca tematică Povestea, reprezentată figurativ prin alegorii paradisiace, nimfe ÅŸi îngeri încadraÅ£i de o stucatură rococo. 

              Tot pe plafon, deasupra fosei orchestrei, se află stema celor patru provincii reunite, cu însemnele heraldice ale fiecăreia, iar din stema regală aflată într-un plan paralel, cel mai vizibil este sceptrul, însemnele regale fiind îndepărtate după abdicare. 

Personalităţi

              Marile nume ale scenei ieÅŸene continuă să-ÅŸi trăiască destinele în memoria prezentului: N. Luchian, Fanny Tardini, Mihail Pascaly, Mathilda Pascaly, Mihail Galino, Matei Millo ÅŸi mai târziu, Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu, Aglae Pruteanu.                        

              GeneraÅ£ia de aur creatoare de repere a făcut epocă: actorii Aurel GhiÅ£escu, Anny ÅŸi Bruno Braeschi, George Popovici, Nicolae Åžubă, Constantin Ramadan, Margareta Baciu, Marioara Davidoglu, Mihai Grosariu, Åžtefan Dăncinescu, Costache Cadeschi, Costache Sava, Eliza Nicolau, Virginica Bălănescu, Miluţă Gheorghiu, Ion Lascăr, Carmen Barbu; regizorii Aurel Ion Maican, Ion Sava, George Mihail Zamfirescu ÅŸi scenograful Theodor Kiriacoff.    

              PersonalitaÅ£i de marcă ale lumii literare s-au implicat în activitatea Teatrului NaÅ£ional: A. D. Xenopol ÅŸi Otilia Cazimir scriu cronici dramatice, iar Garabet Ibrăileanu făcea parte din comitetul de lectură. Åži-au confirmat vocaÅ£ia ÅŸi talentul de buni diriguitori ai acestei instituÅ£ii cu un capital deschis spre universalitate: Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu, Ionel Teodoreanu, Iorgu Iordan, George Topârceanu, Andrei OÅ£etea sau N. I. Popa.   

              Trupa este alcătuită din 37 de actori, 2 regizori ÅŸi 1 scenograf, alături de compartimentele manageriale, administrative ÅŸi tehnice, ÅŸi de alÅ£i numeroÅŸi colaboratori ÅŸi invitaÅ£i pe proiect teatral. Numărul premierelor pe stagiune variază (8-10 titluri), acestora adăugându-li-se reluările spectacolelor de succes. 

              Repertoriul, alcătuit pe baza valorii artistice a textelor propuse, pe baza criteriilor de utilizare a trupei, în urma ofertelor regizorale ÅŸi a testelor de piaţă, cuprinde piese din dramaturgia clasică ÅŸi universală, urmărind în aceeaÅŸi măsură ÅŸi promovarea noii dramaturgii româneÅŸti. 

              Astfel, echilibrul unui asemenea repertoriu relevă orientarea pluridirecÅ£ională a mesajului cultural care nu mai este apanajul exclusiv al unui cadru formal, ci crează modalităţi tot mai diverse de contact public. NaÅ£ionalul ieÅŸean tinde către un asemenea limbaj modern care să satisfacă exigenÅ£e din cele mai diverse.