noutati

Teo Corban, unul dintre cei mai valoroşi actori români - interviu 7EST

 Teo Corban, unul dintre cei mai valoroşi actori români: „Ar trebui să începem să ne iubim ţara. Noi suntem primii care ne batem joc de ea” 

Unul dintre actorii de la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”, izolat în celebritatea unui cerc de fanatici ai lumii teatrului local, a devenit cunoscut în toată România şi nu numai. Într-un interviu acordat 7EST, unul dintre cei mai valoroşi şi populari actori români a mărturisit că are mai aproape de suflet scena decât platoul de filmare. Conectat la viaţa cetăţii, actorul a intrat, la un moment dat în politică, având drept scop să schimbe lucrurile în domeniul cultural. “A fost o perioadă scurtă şi penibilă”, mărturiseşte acum.

 Teodor Corban tocmai a împlinit 59 de ani. 1,83 m, 93 kg, ochi albaştri şi talentul de a ne oferi minunatele iluzii ale unor noi întrebări, din alte vieţi.
 
Fiecare rol a avut rolul său în carieră

7EST: Toată lumea vorbeşte despre rolul dvs. din „Aferim!“. Unii vă cunosc din „Un etaj mai jos“, „Poziţia copilului“, „Amintiri din Epoca de aur“ sau din „A fost sau n-a fost“. Dumneavoastră care consideraţi că este rolul definitoriu pentru cariera de până acum?
Teodor Corban: Sunt nişte filme importante. Nu în toate am rolul principal, dar fiecare a fost o cărămidă în clădirea unei cariere. N-a fost o carieră liniară. Spre senectute au apărut succesele. Acum un an am avut o cumpănă de sănătate şi de atunci mă bucur pentru că m-a prins succesul în viaţă. Nu-mi place să fac topuri, de aceea cred că fiecare rol e ca un copil. Nu-l poţi iubi pe unul mai mult decât pe celălalt.
7EST: Cum se împacă actorul de film Teo Corban cu actorul de teatru? Unde se simte mai bine Teo Corban?
T.C.: Sunt lucruri diferite. E greu să le compari, chiar dacă la bază e tot actoria. Satisfacţia pe care o ai pe scenă, cu publicul viu în faţa ta, magnetismul care se crează între scenă şi public e un drog de care nu vrei să te laşi. Evident că scena primează. Actorul de film are sufragiile lui. Devii vizibil. Cunoscut. Dacă nu făceam film, nu ştiu câtă lume mă ştia. Importanţa care mi se acordă cred că se datorează filmului. Dar, ca să dau Cezarului ce e al Cezarului, nu ajungeam actor de film dacă nu făceam o şcoală bună de teatru.
Emoţiile nu au dispărut 7EST: Ştiţi scena ieşeană, probabil, ca pe propriul buzunar. Mai are Teo Corban emoţii când iese pe scenă? T.C.: Emoţii ai tot timpul. Niciun spectacol nu seamănă cu celălalt. În fiecare seară e alt public. Nu e nimic repetabil. De fiecare dată este totul nou. Fiecare apariţie îmi creează emoţii constructive. La început, emoţiile mă copleşeau. 7EST: Cu care dintre marii actori români, care nu mai sunt printre noi, v-aţi fi dorit să jucaţi şi de ce? T.C.: Nu are ziarul spaţiu câte nume aş putea să enumăr! Cred că mai mulţi actori buni au fost decât sunt. Poate nu sunt fair-play cu contemporanii, dar actorii mari au fost. Mi-a plăcut Dem Rădulescu, Octavian Cotescu, Amza Pellea, George Constantin, Toma Caragiu.   “Mă simt european. Stau într-un cartier bucureştean numit Iaşi” 7EST: Aţi refuzat de mai multe ori să vă mutaţi la Bucureşti. Ce vă ţine în Iaşi? T.C.: Eu am o structură de om mai timid, iar Bucureştiul m-a inhibat întotdeauna. E mult zgomot… exagerările oamenilor. Nu mă pot plia, ca moldovean, acolo. Mie Iaşul îmi face bine. Iaşul ăsta romantic, prăfuit, îmi face bine. Contrar unora care îmi prevedeau o carieră leşinată, am dovedit că poţi face treabă bine şi de la Iaşi. Pentru mine, Bucureştiul contează doar financiar. Îmi place să fac naveta. Acum, cu aceste curse low-cost, într-o oră sunt la Bucureşti. Mă simt european. Stau într-un cartier bucureştean numit Iaşi! 
7EST: Ca actor de film, cum comentaţi situaţia cinematografelor din Iaşi? T.C.: E trist pentru publicul ieşean care ar merita măcar un cinematograf în care să poată fi vizionat un film de artă. Aşa, la mall-uri, sunt cinematografe, dar alea sunt făcute să vezi filme de popcorn, să te pupi cu mândra sau să vezi filme de cafteală, în 3D. Admir Clujul, unde s-a făcut o sală modernă. Şi la Târgu Mureş este sală. La Iaşi s-a lăsat să se năruie totul. S-au transformat în săli de „păcănele“ şi baruri. 7EST: Mai sunt de blamat în condiţiile acestea cei care piratează film românesc? T.C.: Stă în gena noastră să ciupim, să furăm! Într-un fel e bine. Poate măcar aşa dă lumea de cultură şi de gustul filmului românesc.   Hoţii lui Dem Rădulescu 7EST: Cum v-aţi simţit la Cannes? Dar la Berlinală? T.C.: Pe moment nu mi-am dat seama. Contează foarte mult imaginea. Toţi mergem pentru imagine. Se fac topuri, premii şi nu prea realizezi piscul pe care ai ajuns. Ai un program fix, foarte încărcat. De-abia la întoarcere îţi dai seama că ai fost într-o zonă ozonată, a filmului bun. 7EST: Aţi fost la clasa lui Dem Rădulescu. Cum l-aţi caracteriza în câteva cuvinte? T.C.: Dem Rădulescu nu avea har pedagogic. De la el trebuia să furi. Era un monstru de talent. Era suficient să stai lângă el şi să înţelegi ce înseamnă actoria pură. Disciplina era cuvântul lui de ordine. Spunea că trebuie să fii asemenea unui pompier în stare de alarmă. Dacă te sună un regizor la 2 noaptea, te duci la probă, nu spui că eşti somnoros.   Filme străine refuzate pe motiv de limbă 7EST: Cine a fost modelul dumneavoastră? Din ţară sau din străinătate? T.C.: E mult spus model. Modele aveam când nu visam să fac teatru. Actorul principal în distribuţia mea este Anthony Quinn. Un actor versatil, care a jucat roluri extrem de diferite el fiind „adevărat“ în toate. 7EST: Care este regizorul care v-a marcat cariera, care v-a impresionat? T.C.: Nu am lucrat, din păcate, cu numele cunoscute. Dar un regizor bun cu care am lucrat este Claudiu Goga. Nu e considerat un nume mare, dar cred că va fi unul. Înţelege actorul. E un foarte bun psiholog. Nu e regizor de spectacole-metaforă. El pune în prim-plan actorul. Am avut ocazia să asist la nişte repetiţii ale lui Liviu Ciulei. Mi-ar fi plăcut să lucrez cu Cătălina Buzoianu, cu Valeriu Moisescu. 7EST: De ce nu aţi jucat în filme străine? T.C.: Habar nu am o limbă străină. Nu ştiu engleză şi sunt complexat. Cochetez cu franceza, dar... Oricum, un român, ce rol să joace, de emigrant! Am avut oferte să joc în filme în Europa, dar am refuzat. Când joc, eu mă gândesc la personaj, aşa, să stau să mă gândesc la pronunţie... Mai bine nu.   Regret că am intrat în politică 7EST: Aţi cochetat cu politica. Vă mai tentează o carieră politică? T.C.: Am făcut prostia asta acum ceva vreme şi regret. Chiar credeam că pot fi un consilier care să se ocupe de Cultură. Oricum, a fost o perioadă scurtă şi penibilă. Am realizat ce ticăloasă este lumea politică. 7EST: Un politician bun trebuie să fie şi un bun actor sau din contra? T.C.: Cei mai buni politicieni cred că sunt şi buni actori. Şi nu mă refer la ai noştri. Îmi place să studiez personaje, oameni. Am văzut politicieni de afară care sunt actori foarte buni şi am auzit că unii chiar au consultanţi pe această temă. Unii chiar studiază actoria. Ei trebuie să fie mai credibili decât „paiaţele“ de pe scenă.   Felicitările nu abundă 7EST: Dacă ar fi să o luaţi de la început, ce meserie aţi alege? T.C.: Cu siguranţă, nu teatru. Experienţa de actor am trăit-o. Dacă există reîncarnare, aş vrea să încerc altceva. 7EST: Din noul val de actori, pe cine aţi paria? T.C.: Vlad Logigan. Un ieşean cunoscut la Bucureşti, dar care cred că va deveni unul dintre greii teatrului românesc. Are în bagajul său bastonul de mareşal şi cred că poate reuşi. 7EST: Vi s-a întâmplat vreodată să uitaţi replici? Cum aţi trecut peste? T.C.: În ultima vreme, am început să mai uit. Nu jucăm cu sufleur, iar când avem, oricum nu-l aud. Blank-urile vin în locurile unde toată lumea ştie că nu ai probleme. Atunci trebuie să improvizezi, să faci ceva foarte asemănător cu ce era. Important e să ştii ideea. Dacă ştii despre ce e vorba, nu ai cum să nu ieşi din acea situaţie. 7EST: Vă opreşte lumea pe stradă să vă felicite pentru vreun rol? T.C.: Nu e o hemoragie de felicitări! De obicei mă opresc cunoscuţii. Mai sunt care îmi zâmbesc pe stradă, dar cam atât.   „ Nu ştiu dacă ţara asta se mai poate face bine!” 7EST: Ce vă displace cel mai mult în zilele noastre? T.C.: Nu-mi place impostura. Nu-mi plac lucrurile care nu sunt la locul lor. Valorile sunt cu non-valorile. E ca şi cum a trecut un taifun şi nu mai e nimic la locul lui. Nu ştiu cum putem ieşi din această stare. Nu ştiu dacă ţara asta se mai poate face bine! Ar trebui să începem să ne iubim ţara. Noi suntem primii care ne batem joc de ea. Alţii nu fac „mişto“ de ţara lor. Chiar m-au întrebat unii străini cum reuşim să ne autopersiflăm. 
CRISTI ZAVASTIN
7EST
 

 
 

Newsletter

Reteaua Marea Neagra
  • PARTENER OFICIAL


  • ImpactFM
  • Leviathan

© Teatrul National Iasi - 2012 Toate drepturile rezervate.