noutati

Teme şi variaţiuni - cronică teatrală de Mircea Morariu



Titlul ales de George Tabori pentru piesa scrisă în 1991, a cărei primă punere în scenă a fost regizată chiar de el- Variaţiunile Goldberg- a fost, cred, încă o expresie a felului specific, în egală măsură serios şi jucăuş, în care binecunoscutul dramaturg englez de origine evreiască şi-a conceput majoritatea creaţiei.

Creaţie a cărei temă majoră o reprezintă tragedia poporului evreu, Holocaustul, abordată într-un chip neconvenţional, în nici un caz şi nu în chip obligatoriu în stilul oratoriului solemn. Câteodată aparent, însă- atenţie!- doar aparent, ironic, comic, în cheia farsei groteşti dacă nu cumva chiar mimând răspărul. Deşi trebuie să spunem că există substanţiale diferenţe de ton şide abordare între, de pildă, pe de-o parte Canibalii şi, pe de alta, Mein Kampf. Variaţiunile Goldberg ar putea fi un titlu generator de dezamăgiri pentru acel gen de spectatori care au mers la teatru cu speranţa că le va fi dat să vadă un spectacol al cărui posibil protagonist ar fi Johann Sebastian Bach şi celebrele lui pagini muzicale BWV, scrise în 1741. Numite Variaţiunile Goldberg după numele primului lor interpret. Probabil tocmai din dorinţa de a mai atenua din posibila dezamăgire, au fost destule cazuri de regizori ce au decis să se slujească de muzica lui Bach drept ilustraţie muzicală pentru spectacolul lor. Titlul ales de Tabori se dovedeşte însă numai aparent înşelător deoarece, în realitate, îi sugerează publicului spectator cheia de acces către profundul plurisemantism al textului. Variaţiunile Goldberg situându-se departe de condiţia de simplă meta-piesă, adică de a fi un simplu text – al câtelea? – în care teatrul se amuză pe seama sa şi a capricioşilor săi făptuitori, pe seama a ceea ce se întâmplă în timpul repetiţiilor şi în afara lor. Nu, în nici un caz, Variaţiunile Goldberg nu se limitează la condiţia de piesă despre cum se face un spectacol, fie el şi unul pe tema Creaţiunii sau despre raporturile bizare dintre regizorul , fie el şi veleitar, dar cu fumuri de Demiurg că doar nu degeaba numele îi este unul predestinat- Jay- (Iehova) şi actorii ce, foarte adesea, se supraevaluează, sunt capricioşi, ba chiar li se întâmplă să fie de-a dreptul răi. Tot la fel cum Variaţiunile Goldberg nu este în nici un caz numai o piesă despre complementarităţile şi adversităţile dintre regizor şi asistentul său, pe nume Goldberg. Sigur, temele principale, cele mai accesibile ale piesei indiscutabil acestea sunt, cu precizarea fundamentală că impactul, valoarea, farmecul ei profund, generatoare de virtuozităţi spectaculare, de răscolirea problematică, vorba lui Camil Petrescu, sunt reprezentate de nenumăratele, surprinzătoarele variaţiuni. Acelea care fac ca într-un singur text să se ascundă cel puţin vreo patru piese cu finaluri multiple, soft sau hard, toate aflate la dispoziţia regizorului şi ale colaboratorilor lui. Caracterul, indiscutabil, complex, pe alocuri chiar stufos al textului, „amestecul planurilor” specific compoziţiei sale, un amestec adus în discuţie cu justificare într-un cuvânt însoţitor de Alexandru Al. Sahighian, bravul traducător în româneşte al piesei şi, fără doar şi poate, ideile pe care se fundamentează spectacolul său, i-au impus regizorului Mihai Măniuţiu necesitatea unei adaptări. Datorată Ancăi Măniuţiu, aceasta are meritul de a-i conferi piesei lui George Tabori un plus de supleţe, fără a-i afectat în nici un fel pluralitatea filosofică a sensurilor. S-a optat pentru un titlu specific- Goldberg Show- aflat în absolută consonanţă cu matricea stilistică a montării. S-a optat, de asemenea, şi pentru un subtitlu la fel de elocvent- Facerea lumii şi alte întâmplări. În ideatica şi concretizarea scenică a acelor alte întâmplări concentrându-se, după părerea mea, în bună parte originalitatea montării şi caracterul ei reflexiv şocant ce nu se rezumă defel la finalul radical în favoarea căruia a optat Mihai Măniuţiu. Goldberg Show este o nouă şi puternică ilustrare a formulei spectaculare a cabaretului metafizic preocupantă în anii din urmă pentru regizor. Manifestată ca atare pentru întâia oară, dacă îmi aduc bine aminte, într-un alt spectacol montat în urmă cu mai bine de trei ani tot pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. E vorba despre Domnul Swedenborg vrea să viseze. De data aceasta, Mihai Măniuţiu merge mult mai departe. O face în primul rând amplificând ponderea inserturilor coregrafice al căror rol este acela de a concretiza vizual secvenţele din spectacolul despre Facerea Lumii . O face, fiind în chip substanţial sprijinit în demersul său de coregrafa Andrea Gavriliu şi de tinerii actori- dansatori Andrei Andriucă, Diana Beschia, Iuliana Budeanu, Gelu Ciubotaru, Biatrice Cozmolici, Mariana Dumitrache, Ana-Maria Fasolă, Radu Homiceanu, Andrei Iurescu, Alexandra Macovei, Laura Matiuţ, Nicoleta Miru, Sebastian Munteanu, Beatrice Teişanu, Irina Tocănel, Alexandru Torboli, a căror contribuţie la izbânda spectacolului este departe la a se limita la condiţia de figuraţie, fie ea chiar una specială. Spectacolul cu Facerea Lumii e pregătit de trupa unui teatru oarecare din Ierusalim, ai cărei componenţi sunt interpretaţi de Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Doina Deleanu, Oana Sandu, Doru Aftanasiu , Ionuţ Cornilă, Radu Ghilaş, Horia Veriveş, fiecare cu evidente şi de succes aspiraţii de personalizare a evoluţiilor. Totul sub conducerea şi cu amestecul regizorului Jay ce, pe măsură ce lucrul înaintează, îşi asumă o aură mai întâi demiurgică, mai apoi luciferic-demonică. E vorba despre treceri riguros observate, înţelept intuite, marcate, comentate şi, în fine, tragic acceptate asemenea unei inexorabile fatalităţi, privite ca o decontare târzie a unuia dintre cele mai cumplite momente din istoria secolului trecut de asistentul de regie Goldberg. Un Goldberg impecabil, sensibil, cu infinite nuanţe interpretat de actorul invitat Marcel Iureş, a cărui prezenţă pe scena Naţionalului ieşean are şi semnificaţia unei regăsiri, după 17 ani, cu regizorul sub bagheta căruia a înregistrat unele dintre cele mai răsunătoare succese din carieră. Cărora acum li se adaugă încă unul, devenit parcă şi mai pregnant în partea finală a reprezentaţiei. Trecerile despre care vorbeam sunt cum nu se poate mai solicitante pentru titularul rolului Jay, Călin Chirilă, autorul unei evoluţii de excepţie, importantă nu doar pentru ceea ce înseamnă palmaresul lui personal, altminteri deja destul de consistent. Călin Chirilă semnează un rol care-i relevă chiar mai mult decât în alte dăţi admirabilele imensele-i calităţile actoriceşti. Subliniate de un light design departe de a fi doar unul de acompaniament, ci şi de veritabil comentariu (semnatarii lui sunt Lucian Moga şi Cristian Şimon), un light design asociat fără fisură evoluţiilor complementare ale protagoniştilor montării, parte integrantă a costumelor create de Cristina Milea, cam tot la fel cum se întâmpla acum vreo 20 de ani în extraordinarul Orfanul Zhao montat de Alexandru Dabija la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. În plus, a înşişi corpurilor lor. Marcel Iureş şi Călin Chirilă practică un joc perfect armonizat ce se dovedeşte astfel chiar, dacă nu cumva îndeosebi în discuţiile contradictorii dintre ei. Formula cabaretului metafizic este dublată în spectacolul de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi de aceea a concertului scenic. Există numeroase momente în care montarea dobândeşte alura unui veritabil concert rock, susţinut ca atare de muzica compusă de Mihai Dobre (de la formaţia Şuie Paparude) şi de interpretul acesteia, actorul Cosmin Maxim, a cărui voce este amplificată la maximum în boxe. Ca şi de scenografia bogată, deşi compusă, paradoxal, din elemente relativ puţine, semnată de Adrian Damian. Scenografie al cărei impact creşte progresiv, ajungând să-şi confirme deplina valoare în scena finală, neaşteptată, crudă, teribilă de-a dreptul. Scena în care, înainte crucificării, Goldberg este aşezat pe un postament alcătuit din reflectoare vechi, uzate, lipsite de lumină. Explicându-se, poate şi în acest fel, slide- urile de la început. Dumnezeu e mort, cum spunea Nietzche (Holocaustul fiind un timp în care e foarte posibil ca Dumnezeu chiar să fi fost mort) şi Nietzche e mort, cum ne încredinţează George Tabori că ar fi spus Dumnezeu. Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi- GOLDBERG SHOW- FACEREA LUMII ŞI ALTE ÎNTÂMPLĂRI după VARIAŢIUNILE GOLDBERG de George Tabori; Traducerea: Alexandru Al. Şahighian; Adaptarea: Anca Măniuţiu; Regia: Mihai Măniuţiu; Decorul: Adrian Damian; Costumele: Cristina Milea; Coregrafia: Andrea Gavriliu; Asistent coregrafie: Oana Sandu; Muzica originală: Mihai Dobre; Light design: Lucian Moga şi Cristian Simion; Cu: Marcel Iureş, Călin Chirilă, Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Doina Deleanu, Oana Sandu, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu, Ionuţ Cornilă, Radu Ghilaş, Horia Veriveş şi Andrei Andriucă, Diana Beschia, Iuliana Budeanu, Gelu Ciubotaru, Biatrice Cozmolici, Mariana Dumitrache, Ana-Maria Fasolă, Radu Homiceanu, Andrei Iurescu, Alexandra Macovei, Laura Matiuţ, Nicoleta Miru, Sebastian Munteanu, Beatrice Teişanu, Irina Tocănel, Alexandru Torboli; Data reprezentaţiei: 10 iulie 2016

Mircea Morariu
Adevărul

 

Newsletter

Reteaua Marea Neagra
  • PARTENER OFICIAL


  • ImpactFM
  • Leviathan

© Teatrul National Iasi - 2012 Toate drepturile rezervate.