noutati

Goldberg - cronică de Mircea Radu Iacoban

 Final de stagiune la Naţionalul ieşean: sală plină-ochi, torent de aplauze la finalul unei reprezentaţii mai puţin obişnuite începând cu titlul de pe afiş: „Goldberg show”, inexistent în lista operelor dramaturgului evreu-ungur-englez-american-austriac-german George Tabori. Aflăm acolo, însă, piesa „Variaţiunile lui Goldberg”, cu premiera în 1994 la Viena. Modificarea titulaturii explică precizarea „adaptare de Anca Mănuţiu”, soţia regizorului. Cum până acum n-am izbutit să intru în posesia textului „Variaţiunilor” lui Tabori, bănuiesc să fie vorba despre modificările de ordin spectacular imaginate şi cerute de regizor, care au necesitat re-sudarea scenelor, repoziţionarea unor dialoguri şi, în general, o nouă „gospodărire” a tramei. Contează rezultatul: un spectacol original, antrenant, pe alocuri şocant, plin de umor subtil, amestec de psiho-dramă şi comedie, din toate punctele de vedere demn de ambiţiile unui Naţional. De altfel, trebuie spus că scena lui Alecsandri a izbutit în ultima vreme câteva montări remarcabile, în bună parte datorate prestigioşilor regizori invitaţi la Iaşi, dar şi unei trupe ce-şi revelează de la o premieră la alta disponibilităţi apte să propună creaţii actoriceşti demne de interes datorate nu numai câtorva „vârfuri”, ci mai tuturor alcătuitorilor distribuţiilor. Se pare că ne aflăm în faţa aşteptatului reviriment, Naţionalul fiind suspectat, până nu de mult, de o prestaţie lipsită de prea mare relief în peisajul teatral românesc. „Goldberg show” poate concura la titlul de spectacol al stagiunii (ieşene, deocamdată), având de partea sa câteva consistente atu-uri: mare montare (circa 30 de nume în distribuţie), partituri scenice de virtuozitate şi profunzime, un adevărat regal al light-design-ului (Lucian Moga, Cristian Șimon), fulgurante momente coregrafice menite să îmbogăţească sensurile şi să susţină trimiterile (Andreea Gavriliu), un decor simplu şi sugestiv (Adrian Damian) şi o muzică originală (Mihai Dobre) care participă rodnic la rotunjirea unui spectacol demn, cum spuneam, de toată aprecierea. Desigur, pare a nu-şi prea avea locul într-un cotidian sucevean o cronică la un spectacol ieşean, dar o poate justifica interesul cultural al montării, precum şi transpunerea scenică viguroasă şi inspirată a unui text de marcată originalitate. Se utilizează formula „teatru în teatru”, imaginându-se truda unui regizor coleric ce înscenează Facerea Lumii după scenariul biblic (din care nu lipsesc momente esenţiale – Facerea, Păcatul originar, Crucificarea ş.a.), în paralel cu eforturile dezordonate ale unei trupe cu ifose, cu înclinaţii iconoclaste şi cu prea lumeşti preocupări descifrabile în subtextul avatarurilor repetiţiei. Seva: inconfundabilul umor evreiesc care pigmentează replică de replică. Umor negru câte odată (Isus, pe cruce, este întrebat dacă-i sporeşte suferinţa buretele cu oţet mânuit de căpitanul roman. „Numai când râd” – răspunde Mântuitorul). Dealtfel, Tabori consideră că „adevăratul aport evreiesc la civilizaţie constă tocmai în apropierea dintre umor şi cele sfinte”, iar „gluma pare a fi cea mai perfectă expresie a literaturii”. Dificil de acceptat pentru spiritele limitate şi habotnice, dar cu adâncă şi tristă motivaţie, câtă vreme icoana Dumnezeirii rămâne în veci imposibil de conciliat cu imaginile Holocaustului. De menţionat că tatăl lui Tabori a fost ucis, în 1944, la Auschwitz şi 80% din familia sa, alcătuită din evrei proveniţi din Iugoslavia, România, Cehoslovacia, a pierit în Holocaust. Ce formidabilă piesă s-ar putea scrie inspirată tocmai din destinul acestui autor născut în Ungaria, stabilit în Germania şi izgonit de nazişti în 1933, emigrant la Viena, Praga, Londra (unde devine... spion al MI5!); trecut peste ocean, scrie scenarii de film pentru Hitchcock, are o aventură amoroasă cu Greta Garbo (!), este înscris pe lista lui McCarthy ca suspect de „activităţi antiamericane” (l-a turnat bunul său prieten, regizorul Elia Cazan!), a ctitorit teatre, a scris romane, a regizat mari spectacole pe scenele Europei etc. etc.! A murit la 93 de ani, în 2001. Ce destin!... Revin la spectacolul ieşean regizat de Mihai Mănuţiu pentru a consemna excepţionala creaţie a lui Marcel Iureş în rolul Goldberg. Oltean, fiu de ţăran din Băileşti, Iureş, fără a fi evreu, s-a remarcat de-a lungul unei impresionante cariere actoriceşti plină de succese nu numai în ţară, ci chiar la Hollywood, şi prin harul cu care interpretează personaje din lumea Talmudului, mai autentice decât le-au zămislit puţini până la el (şi într-un film căruia i-am scris scenariul izbuteşte conturarea convingătoare a dramei unui anticar evreu deşi nu are, în tot lung-metrajul, decât două-trei replici)! În fine, de remarcat evoluţia unui actor tot mai prezent în distribuţiile ieşene: Călin Chirilă în rolul regizorului Jay (Jay = Iehova). Un spectacol eveniment.

Mircea Radu Iacoban

 

 

 

 

 

Monitorul de Suceava

 

 

Newsletter

Reteaua Marea Neagra
  • PARTENER OFICIAL


  • ImpactFM
  • Leviathan

© Teatrul National Iasi - 2012 Toate drepturile rezervate.