noutati

2020 VID și CO-VID, PRIMUL SPECTACOL ONLINE DIN ROMÂNIA PE TEMA PANDEMIEI ȘI IZOLĂRII#1

2020 VID și CO-VID, PRIMUL SPECTACOL ONLINE DIN ROMÂNIA PE TEMA PANDEMIEI ȘI IZOLĂRII

 Un eveniment unic în România!
 
Pe SCENA 5 a Teatrului Național Iași, joi, pe 14 mai, de la ora 18:00, va fi difuzată prima parte a premierei singurului spectacol online din România pe tema actuală a pandemiei și izolării, o producție realizată 100% de echipa ieșeană:
2020 VID ȘI CO-VID
Regia și scenariul: Irina Popescu Boieru
Montaj video: Constantin Dimitriu
Distribuția: Diana Chirilă, Călin Chirilă, Dumitru Georgescu, Livia Iorga, Andrei Sava, Mălina Lazăr, Tatiana Ionesi, Andreea Boboc, Mihaela Arsenescu Werner, Haruna Condurache, Pușa Darie, Doru Aftanasiu, Ada Lupu, Dumitru Năstrușnicu,  Radu Homiceanu, Oana Sandu, Catinca Tudose, Diana Roman, Petronela Grigorescu, Emil Coșeru, Daniel Busuioc, Constantin Avădanei, Doina Deleanu, Brândușa Aciobăniței, Irina Răduțu Codreanu, Georgeta Burdujan, Radu Ghilaș, Ionuț Cornilă, Horia Veriveș, Adi Carauleanu, Cosmin Maxim

 Spectacolul cuprinde patru părți care vor fi difuzate lunea și joia, pe canalul de YouTube al Teatrului Național Iași și pe facebook.com/TNIASI/, de la ora 18:00.
 
 Despre cum s-a născut proiectul îndrăzneț și deloc ușor de realizat al Naționalului din Iași, Irina Popescu Boieru, autoarea și regizoarea spectacolului, mărturisește: 
„Textul  2020 Vid și Co-Vid a fost obținut, în cea mai mare parte, prin prelucrarea articolelor și declarațiilor de presă, știrilor, interviurilor, jurnalelor de izolare și confesiunilor apărute pe internet în această perioadă. Ineditul proiectului constă în modaliatea lui de realizare în condițiile de distanțare socială, fiecare actor trebuind să apeleze la filmarea de tip selfie sau să apeleze, atunci când se poate, la altcineva cu care împarte izolarea, iar toate aceste fragmente separate să constituie un întreg, să alcătuiască o poveste. Realizatorii încearcă să creeze un spectacol-document, în care chiar precaritatea mijloacelor tehnice reprezintă marca acestei perioade, amprenta unui moment istoric greu, dar și plin de provocări.”  
 
 Proiectul vine în continuarea numeroaselor evenimente organizate de Naționalul ieșean pe întreaga perioadă a suspendării spectacolelor cu public, în cadrul Scenei 5:  Speranța din spatele gratiilor, Share Shakespeare – doar versul meu prin vremi se mai aude, Leac de criză - lumea lui Caragiale, recreată de actorii Teatrului Național Iași, la care se adaugă și cele 11 spectacole din repertoriul Teatrului Național Iași, difuzate online, pe canalul YouTube, pagina de Facebook și pe site.
 
Ca urmare a succesului înregistrat și a dorinței Naționalului ieșean de a păstra legătura strânsă, neîntreruptă timp de 180 de ani,  pe care o are cu publicul,  pe Scena 5 vor continua să urce cele mai bune spectacole ale trupei ieșene, alături de noi proiecte.

Toate drepturile de difuzare aparțin Teatrului Național Iași. Orice încercare de valorificare a înregistrărilor în scop comercial intră sub incidența legii drepturilor de autor.
 

Newsletter

Reteaua Marea Neagra
  • PARTENER OFICIAL


  • ImpactFM
  • Leviathan

© Teatrul National Iasi - 2012 Toate drepturile rezervate.