noutati

Concurs de dramaturgie - Cea mai bună piesă românească a anului 2020

 Concursul de dramaturgie

„Cea mai bună piesă românească a anului 2020”

 
Uniunea Teatrală din România – UNITER anunţă că ediţia a 29-a a Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului” primeşte piese de teatru pentru înscrierea în competiţie până la data de 12 februarie 2021.
Concursul primește numai texte noi, care nu au fost publicate sau reprezentate. Nu se primesc în concurs dramatizări. Textele pieselor NU se primesc în format tipărit și NU se înapoiază după finalizarea concursului.
Înscrierea pieselor se va face astfel:
1.       Textul piesei se va trimite redactat în format word sau pdf. prin e-mail, la adresa: unitext@uniter.ro. Numele autorului trebuie să fie secret, el nu va figura pe pagina de titlu a piesei, ci va fi înlocuit cu un motto, înscris lângă titlul piesei.
2.       Prin poștă, la adresa: UNITER, strada George Enescu nr. 2-4, București 010305, autorul va trimite un plic închis în care vor fi înscrise: titlul piesei, motto-ul, numele autorului, adresă, telefon, e-mail. Pe plic, se va menționa: „Pentru concursul Cea mai bună piesă românească a anului 2020” și Motto-ul din pagina de titlu a piesei transmisă prin e-mail.
Cele două trimiteri trebuie să respecte data limită de înscriere – 12 februarie 2021.
 
Câștigătorul concursului va fi premiat pe scena Galei Premiilor UNITER 2021, iar piesa câștigătoare va fi publicată într-un volum publicat de Editura UNITEXT a UNITER.
În funcție de evoluția evenimentelor sanitare prin care trecem, UNITER va face publice toate informațiile legate de eventuale schimbări privind organizarea și desfășurarea Concursului de dramaturgie.
 

Newsletter

Reteaua Marea Neagra
  • PARTENER OFICIAL


  • ImpactFM
  • Leviathan

© Teatrul National Iasi - 2012 Toate drepturile rezervate.