noutati

25 Octombrie, Ziua Teatrelor Istorice din Europa#1

25 Octombrie, Ziua Teatrelor Istorice din Europa

 25 Octombrie, Ziua Teatrelor Istorice din Europa



Teatrul Național din Iași sărbătorește astăzi Ziua Europeană a Teatrelor Istorice. Inaugurată anul trecut de către Perspectiv – Asociația Teatrelor Istorice din Europa, această sărbătoare este marcată de instituțiile care dețin clădiri istorice prin spectacole, dezbateri, tururi ghidate și alte manifestări ce au drept scop evidențierea însemnătății moștenirii culturale și istorice. 
Naționalul ieșean marchează Ziua Europeană a Teatrelor Istorice printr-o întâlnire cu 25 de elevi de la Liceul de Artă „Octav Băncilă” Iași, care vor beneficia de un tur ghidat gratuit al clădirii istorice la finalul căruia va avea loc o discuție legată de importanța conservării și promovării patrimoniului cultural. 
             Teatrul Naţional din Iaşi este partener în proiectul Reţeaua Europeană a Teatrelor Istorice, proiect co-finanţat de Programul Cultura al Uniunii Europene în perioada 2012 – 2017. În cadrul proiectului s-a realizat o reţea dinamică şi interactivă între teatrele istorice din Europa cu scopul de a familiariza publicul cu moștenirea culturală pe care o oferă clădirile istorice și de a sprijini schimburile culturale între membrii rețelei. Reţeaua Europeană a Teatrelor Istorice este formată din 12 rețele mai mici care cuprind 120 dintre cele mai frumoase, mai interesante şi bine conservate clădiri istorice din întreaga Europă. Teatrul Național din Iași este managerul Rețelei Marea Neagră din care mai fac parte: Teatrul Naţional Ivan Vazov Sofia, Bulgaria, Teatrul Ucrainean Regional Muzical Dramatic Olga Kobylianska Cernăuți, Ucraina, Teatrul Național Academic de Operă  și Balet Odessa, Ucraina, Teatrul de Operă şi Balet Z. Paliashvili Tbilisi, Georgia, Teatrul Odeon București, România, Teatrul Regina Maria Oradea, România, Teatrul Vechi Mihai Eminescu Oravița, România. (Silvia Ghilaș - Coordonator Reațeaua Marea Neagră)
http://www.erht.eu/page/en/home.php
 

Newsletter

Reteaua Marea Neagra
  • ImpactFM

© Teatrul National Iasi - 2012 Toate drepturile rezervate.