Noutati

Domnul Swedenborg vrea să viseze-la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea

 Spectacolul Teatrului Naţional Iaşi Domnul Swedenborg vrea să viseze va urca pe scena Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea (secţiunea Teatru Muzică Dans) pe 23 septembrie, ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria. Un muzical apreciat şi dorit de publicul ieşean, având scenariul dramatic şi regia artistică(...)

Detalii

Sala Mare îşi aşteaptă spectatorii

 Pălăria florentină, un spectacol care a cucerit publicul ieşean, este programat la cererea acestuia pe 28 septembrie, ora 19.00, la Sala Mare. Regia spectacolului îi aparţine lui Silviu Purcărete, Dragoş Buhagiar semnează scenografia, Vasile Şirli este autorul muzicii iar Florin Fieroiu s-a ocupat de mişcarea scenică. Stagiunea(...)

Detalii

Două premiere în pregătire în noua stagiune

  La Teatrul Naţional Iaşi au început în forţă repetiţiile pentru două dintre premierele noii stagiuni. Pe scena Uzinei cu Teatru, regizorul Laszlo Beres împreună cu scenografa Rodica Arghir şi actorii Cosmin Maxim, Andreea Boboc şi Dumitru Năstruşnicu pregătesc spectacolul Iarna de Evgheni Grişkoveţ. În(...)

Detalii

Pogromul din 1941, marcat printr-un grandios spectacol de teatru

 Teatrul “Vasile Alecsandri” va marca pe 28 iunie împlinirea a 72 de ani de la Pogromul din 1941 printr-un spectacol pus în scenă de reputatul regizor Alexander Hausvater. Publicul ieşean, cu care apreciatul artist susţine că are o relaţie specială, considerându-l superior celui canadian, va avea prilejul(...)

Detalii

„Golem” încheie stagiunea Naţionalului ieşean

 Programat pe 28 iunie, la Sala Mare, spectacolul va marca finalul stagiunii 2012 – 2013, urmând ca premiera oficială să aibă loc în această toamnă „Un eveniment de scenă” şi nu „un spectacol” se anunţă a fi noua producţie a Teatrului Naţional Iaşi, „Golem”, în regia lui(...)

Detalii

ANUNŢ ÎNLOCUIRE SPECTACOL

   Având în vedere numeroasele evenimente culturale din această perioadă, spectacolul Pălăria  Florentină din 27 iunie(ora 19.00, Sala Mare) a fost înlocuit cu Femeia Mării în regia lui Radu Afrim, spectacol a cărui premieră a avut loc de curând.    Spectatorii care au achiziţionat(...)

Detalii

A fost odată ca niciodată Violeta Popescu. O actriţă stranie...

 Actriţa Violeta Popescu, de la Teatrul Naţional  “vasile Alecsandri” din Iaşi a murit duminică, 9 iunie.  Am fost colege! Era una dintre  actriţele insolite ale scenei româneşti şi  mai ales ale celei ieşene. Făcea parte din generaţia noastră formată din Ovidiu Iuliu Moldovan, Mircea Mircea(...)

Detalii

Invitaţie la spectacol

 În această săptămână, Teatrul Naţional Iaţi vă propune trei spectacole înainte de intrarea în binemeritata vacanţă a actorilor: Zeul măcelului, 13 iunie, ora 18.00, Sala Studio Chiriţa şi ceilalţi, 14 iunie, ora 18.00, Sala Studio Zeul măcelului, 16 iunie, ora 18.00, Sala Studio Biletele le puteţi(...)

Detalii

Actriţa Violeta Popescu ne-a părăsit

 „Si scurta noastră viaţă o întregeşte-un somn...” Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi anunţă cu regret şi adâncă tristeţe dispariţia Violetei Popescu, actriţa de un rafinament aparte pentru care autenticul şi firescul scenic deveniseră blazon. Cu o carieră care a început(...)

Detalii

Regizorul Alexander Hausvater explica de ce vine GOLEM la Iasi

Reputatul regizor, stabilit în Canada, pune în scenă un spectacol la Iaşi, după aproape 10 ani de la ultima sa montare la Teatrul Naţional. De ce piesa „GOLEM” va fi la Iaşi, de ce nu crede în premii sau ce şanse are oraşul să devină capitală culturală citiţi într-un amplu interviu acordat „Ziarului(...)

Detalii

Newsletter

Reteaua Marea Neagra
  • ImpactFM

© Teatrul National Iasi - 2012 Toate drepturile rezervate.