stagiunea

Arborele nopţii#1

Arborele nopţii

Pret Bilet:22 lei

Arborele nopții 

după povestiri de Truman Capote


Distribuția:

Haruna Condurache

Catinca Tudose

Monica Bordeianu

Brânduşa Aciobăniţei

Petronela Grigorescu

Oana Sandu

Emil Coşeru

Constantin Avădanei

Radu Ghilaş 

şi copilul

Rebecca Maria Arghire


Adaptarea şi regia: Irina Popescu Boieru

Scenografia: Rodica Arghir 

Mişcarea scenică: Oana Sandu

 

durata: 1 h 40'

 NUMAI PENTRU CÂŢIVA…


Cred că au trecut treizeci de ani…Da, sigur au trecut. Imi amintesc că eram studentă în anul întâi şi mă aflam în faţa primului examen de specialitate, la disciplina de bază, arta regizorului de teatru. Iar tema primului examen era dramatizarea.Trebuia, adică, să găsim o povestire, o schiţă, o nuvelă, orice, dar în proză să fie, şi să o transpunem în limbaj teatral, împreună cu colegii nostri de la actorie. Eram în perioada căutarilor febrile, pasionate şi adeseori dezamăgite, fiindcă nu reuşeam să descopar acea povestire, care sa fie pe măsura sufletului meu de atunci. Şi nu mai ştiu cum, ce întâmplare uluitoare şi fericită, mi-a scos în cale Arborele Nopţii de Truman Capote. Şi alte nuvele şi povestiri de Truman Capote, lumea uluitore, poetică, fantastică, profundă şi sensibilă a scriitorului american, din Sudul plin de poveşti şi de magii.

     În memoria acelui moment am numit actuala adaptare tot Arborele Nopţii, deşi ea înglobează încă alte patru povestiri, de acelaşi autor. În ultimii treizeci de ani am mai încercat încă de câteva ori să pun în scenă acest text.  Problema e că, dupa anii negri ai comunismului în salopete, cu personaje care lucrau pe şantiere şi se întreceau în realizarea planului cincinal,  a urmat o perioada când anumiţi oameni de teatru – regizori, directori, actori şi critici, mai ales critici! – au decis că metafora nu mai are ce cauta pe scenă, că teatrul metaforic e un gen depăşit, e vetust, e prăfuit, e o reminiscenţă a trecutului comunist, în care, din cauză că nu aveam libertatea de a spune adevărul, eram nevoiţi să recurgem la diverse   “şopârle” ,dintre care unele se numeau “metafore scenice” , dar acum, că eram liberi, gata cu aceste prostii! 

    În faţa unor asemenea argumente ce ar mai fi avut de spus alaiurile de poeţi şi dramaturgi ai tuturor timpurilor, cohortele de pictori, care umplu muzeele cu tablouri înfăţişând diverse alegorii, toţi acei artişti învechiţi, care considerau că arta, orice fel de arta, nu trebuie să însemne fotografierea realităţii, ci interpretarea ei într-o altă formă, pe un alt plan, adică unul mai….metaforic? Teatrul a fost reinvadat de realism naturalist, expresiile cele mai obscene, mirosurile cele mai fetide, gesturile cele mai necioplite, limbajul cel mai grosolan, pe motiv că aşa se vorbeşte, aşa se înjură şi aşa se scuipă “ în realitate”. În sfârşit, după ce ani de zile, incepand cu Mayerhold, trecând pe la Ion Sava,  şi terminând cu regizorii români care lucrau în teatrul românesc de la finalul celui de-al optulea deceniu al secolului trecut, după ce, deci, oamenii de teatru se luptaseră să reteatralizeze teatrul, marcat profund de aşa-numitul “ realism socialist”, să-i confere adică acea aură de mister şi poezie, care să-i dea dreptul de a se numi artă, acum ne întorseserăm de unde am plecat. E drept că noul realism nu se mai numea “socialist”, nu se mai numea în niciun fel, textul era doar text, fără subtext, injuriile de pe scenă năşteau polemici, iar actele carnale, cât mai naturaliste, ţineau loc de lecţie de anatomie.

         Nu aş spune că acea perioadă a trecut sau că ceva s-ar fi schimbat în profunzime. Ştiu doar că mie acest nou tip de realism nu-mi e pe plac. Şi că proza lui Truman Capote şi a altora ca el, care nici în clin şi nici în mânecă nu au avut cu lupta prin metafore împotriva sistemului comunist, care au creat în cheie fantastică, onirică, metaforică, alegorică sau cum vreţi s-o numim, nu fiindcă erau constrânşi, ci fiindcă aşa simţeau şi vedeau ei lumea, e una în care cineva ca mine se simte mult mai bine. Şi doar pentru cei care simt în acelaşi fel, am creat acest spectacol metaforic, vetust şi nerealist. 

                                                                                Irina Popescu-Boieru

 

 

Arborele nopţiiArborele nopţiiArborele nopţiiArborele nopţiiArborele nopţii
Arborele nopţiiArborele nopţiiArborele nopţiiArborele nopţiiArborele nopţii

Newsletter

Reteaua Marea Neagra
  • ImpactFM

© Teatrul National Iasi - 2012 Toate drepturile rezervate.