Cameristele

Cameristele

de Jean Genet

 

Claire – Georgeta Burdujan

Solange – PuÅŸa Darie

Doamna – Monica Bordeianu

 

Regia: Irina Popescu Boieru

 

Regia tehnică: Claudiu Aghiculesei

 

Din cronici:

Dinspre a părea spre a fi

 
Scrisă la cererea lui Louis Jouvet, piesa „Cameristele” a fost publicată în 1947, an în care a obÅ£inut Prix de la Pléiade, decernat de un juriu din care făceau parte Eluard, Malraux, Paulhan, Sartre. Textul lui Jean Genet a fost montat de Jouvet la Teatrul Athénée, în acelaÅŸi timp cu cel semnat de Jean Giraudoux, Apollon de Bellac, fapt ce i-a ocultat, în bună măsură, noutatea ascunsă în spatele realismului aparent. Cameristele constituie, de fapt, o iniÅ£iere a spectatorilor parizieni într-o inedită modalitate de a prezenta tema incertitudinii ÅŸi a disperării ontologice prin parodierea intrigii tradiÅ£ionale, elemente definitorii pentru ceea ce, ulterior, s-a numit Noul teatru. Piesa lui Genet nu mai stârneÅŸte astăzi indignarea, nici scandalul provocate acum o jumătate de secol. Rămâne însă provocatoare prin jocul voit ambiguu pe care personajele îl propun spectatorului ÅŸi pe care ÅŸi-l propun lor însele, într-o încordată punere în discuÅ£ie a problematicii identităţii, a fascinaÅ£iei transferului de personalitate, iluzoriului ÅŸi crimei.

Cele două cameriste, Claire ÅŸi Solange, montează mereu, într-un spaÅ£iu închis, într-un timp închis în ciclicitatea repetitivităţii, spectacolul tragic ÅŸi derizoriu al morÅ£ii stăpânei, obiect al fascinaÅ£iei, dar ÅŸi al urii care dă sens existenÅ£ei lor umile. Regizoarea Irina Popescu Boieru vede, pe bună dreptate, în textul lui Genet, mai mult decât posibilă satiră socială, decelând în raportul stăpân-servitor, „tragedia sufletului de slugă”, supus nimicniciei ÅŸi însetat de ieÅŸirea din anonimat prin jocul de-a moartea.

Tehnica teatrului în teatru, discret pusă în valoare de regie, dă intensitate suspansului dramatic ÅŸi straniei frumuseÅ£i a unui limbaj deliberat îndrăzneÅ£ uneori, poartă personajele dinspre a părea spre a fi ÅŸi înapoi, dinspre Claire spre Solange ÅŸi înapoi, dinspre Claire-Solange ÅŸi Doamna ÅŸi înapoi. Jocul continuu dintre aparenţă ÅŸi esenţă, dintre sine ÅŸi celălalt, goleÅŸte personajul de propria-i realitate, îi oferă o evaziune prin imagini de oglindă răsturnată. Spectacolul ieÅŸean propune astfel o dilatare a cazului pus în discuÅ£ie, constituind, ni se pare, imaginea concretă a unei infratragedii ce vorbeÅŸte despre tragica ÅŸi adesea laÅŸa descindere în cunoaÅŸterea de sine, în certitudinea labirintică a fiinÅ£ei. Întreaga operă dramatică a lui Genet este construită, de altfel, pe adevărate sisteme de oglinzi, al căror rol este de a nega ceea ce s-a afirmat anterior, de a pulveriza realul, dându-i un sentiment de disconfort spectatorului, silit să recompună, să reaÅŸeze el însuÅŸi bucăţile acestui puzzle neliniÅŸtitor.

Ceea ce începe ca o banală scenă între o Doamnă frivolă ÅŸi o bonă supusă, se metamorfozează treptat într-un veritabil ritual al sacralizării iluzoriului ÅŸi apoi al morÅ£ii. O sugerează rochiile elegante aÅŸezate pe cuiere în formă de cruce. Schimbarea identităţii prin rochiile-mască va eÅŸua inevitabil în dispariÅ£ia finală. Rochiile acestea, îmbrăcate sau nu de cele două cameriste, sunt tot atâtea măşti, tot atâtea deghizări care le permit acestora să scape de limitele eului, să-ÅŸi dizolve inhibiÅ£iile, să se defuleze. Elegantele veÅŸminte ale Doamnei par să spună că „subiectul” măştii este ceea ce e necunoscut în noi, în personajul homo ludens care caută, trece dintr-o încarnare în alta, de la o transformare la alta, tânjind la a se demasca pentru a deveni cu adevărat el însuÅŸi.

Interpretele celor două bone, Georgeta Burdujan (Claire) ÅŸi PuÅŸa Darie (Solange) au avut de transmis toate aceste tâlcuri. GraÅ£ie lor, reprezentaÅ£ia capătă un caracter de ceremonie, de act simbolic, expresie a necesităţilor profunde, organice care permit omului / personajului o depăşire a datelor sale cotidiene, o proiectare simbolică a fantasmelor, a aspiraÅ£iilor iraÅ£ionale, imaginare. Prin ritualul pe care îl trăiesc iar ÅŸi iar, al morÅ£ii stăpânei lor, Claire ÅŸi Solange, aÅŸa cum le-au întrupat cele două actriÅ£e, încearcă să destrame obsesia exilului la care sunt supuse, să se sustragă unei realităţi pe care o resimt ca ostil ÅŸi să o domine.
                                                                       

Anca-Maria Rusu