Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

În 19, după o zi de februarie în care soarele a mângâiat blajin creştetul oraşului, adăpostind noroiu în uscare, dezmorţind puţin primăvara ce va să vie, sperăm curând, astupând gropile zăpezii în apa Cerului. La ora 20, am mers la Uzină, să vedem teatru... pe un zid alăturat scria „braţul de fier al capitalismului este fascismul...” astfel, eram deja lângă UzInA de teatru...
Actorii intră brusc în scenă, fiecare într o grabă, oricare într un suflu, oricine ...
Într un fel, pe un ecran Cardiogramă ni s a arătat o regăsire într un „je ne regrette rien” şi asta tocmai atâta vreme cât inima bate, cu sicopa necesară (în/din)spre arătarea trecutei vieţi; lehamitea bătrâneţii dejucată, apare în pruncia din voalul pânzei, clipele naşterii apar drept un paianjen care îşi caută asiduu prada; avem un dj, mai avem spiritul calului, apoi un interpret al drumului iniţiatic si sunetele; pulsul este stabilizat, urmează REnaşterea, din conturul umbrelor... dar mai nainte de a întra în StrăVeac trebuie sau este bine de ştiut că totul se negociază - HarapAlb, nu vrea nici bomboane, nici jucării, banii însă îi dau de gândit - mno, amu pe vreme de mereu tranziţie şi pe vremi de permanentă criză, ar fi de înţeles. Si, totuşi, vrea mai mult... CeVa ... „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, nici mai mult nici mai puţin, doar atât şi astfel; Atât spre a REnaşte şi astfel de dragul provocării; Un ţel de călătorie, o măturĂ Autohtonă, spiritul calului, fân şi tărie - ca n est... scăderea în timp cu dotări tocmai HarapAl(b)ice, frumueţea deloc furată, de nicăieri luată şi aruncată într o lume ce n odinioară fusese refuzată, pentru urâţenie, pentru lipsa gloriei şi nu în ultimul rând, poate, pentru prea mult mioritic; MuZiCa, nimic nu putea să nuanţeze mai K decât Ac Dc; înapoi, privind avem parte de mânia dezamăgirii. Dacă întru început ursitele erau mari si cuprinse de adoraţii HarapAl(b)ice, doar dintru înainte, copilul creşte şi îşi cere darul, cu care şi a lăsat vieţuirea pentru „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”; nu l primeşte, supărarea nu i prieşte neliniştea nu l cruţă căutarea darului nu i prisoseşte; şi, iată cum povestea îşi primeşte calea cuvenită... DaNsUl, totul poate să capete mişcare, întreg decorul, voalul spiritului calului reinventat, dj%&regizor, Coca Cola şi fum de ţigară, şi Ac Dc, calul fiind meloman... Urmează prinderea în memento, dar şi îmblânzirea cu uşoare tendinţe de masochizante gesturi, asupra calului, spre călătorie, pornirea în zbor, după tipicul avioanelor made în RO eventual de împrumut sovietic”, purtate prin vremuri tulburi sau de second hand american, cu gagici îsoţitoare păzite bine de aviară sau porcină, totul spre PriVeghere... Ca n poveşti, mai mult ca aproape niciodată, au fost pe rând, pofticioasa vivace extaziată de calul şi frumuseţea lui HarapAl(b)icul june, Gheo de la Gheonoaia, cea care are în sânge tangoul; apoi din fum de ţigară şi fantezii luminoase pe pânză şi a demascat scorpietatea pe armonii clasice, Scorpia, cine alta decât ea, aceea cu accese de balerină... Ultimul zbor, a fost al eroului de poveste... Dar în atare, mereu finalul fiind triumviralul joc de cuvinte care marchează ceea ce le place mai mult oamenilor şi ceea ce înfiripă în gândul gregar lumii - Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte; tinereţe şi viaţă, bătrâneţe şi moarte, şi FĂRĂ. Însă Valea Plângerii pare se că le bântuie pe toate cele trei... în fapt tinereţea nu era decât amăgitoarea viaţă iar bătrâneţea arăta tristeţea morţii, un alint imperfect, dacă nu ar fi fost Fără să le demaşte drept curve, pe amandouă; „stăpâne, stăpâne” în glas e spiritul calului care îndrumă eroul de poveste spre Fără, de aceea himeră îi este alegerea, însă Fără îl ispiteşte pre)cu(m un dans, ca acela pentru un căpătîi ioanit, în care formele sunt de NEatins iar chipului nu îi este un dat apropierea de asemănare... Valea Plângerii, mereu în preajmă, fascinantă, măreaţă, tot mai aproape îşi lasă pe creştetul eroului de poveste, aripi de înger; era şi bătrâneţea şi moartea până si suficienţa trăirii, FrumosulFatHarapAlb sfârşind în cruda i soartă zăvorât din van în neant... Un ecranCardiogramă, un puls, când accelerat, când aritimic, când văscos, un senectut îmbrăcat într un halat de UzInĂ, o mătură, un scaun, şi lumina scenei... curând a mai rămas doar privirea spre poveste şi mirarea, mai Apoi, închiderea ferestrelor şi atunci acelaşi SFÂRŞIT...
Vreme de 1 h, am fost la UzInA de TeAtRu, am urcat treptele disciplinaţi, fiindcă aşa era destinat culoarul muncitoresc, să urcăm încolonaţi; am parcurs vizita de uzinisme teatrale cu elan; iată că se poate, creaţia aduce cadenţă iar jocul înseamnă esenţial; iată că se poate. La Iaşi există o uzină de vis, de cochet şi de jOc... vremea era frumoasă, o seară caldă; la ieşirea din UzInĂ, clar pe măsura călătoriei dăruită de actorii acesteia, de nepreţuit este bucuria noastră către universul lor... a fost „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, un prilej al aflării uneia din cheile pierdute ale copilăriei, cândva furate, un privilegiu de regăsire a unei altfel de UzInĂ, un privelnic al vârstelor şi povestelnic al ţelurilor fiecăruia...